Copilarie...dulce paradis:X

M'am visat iar in acel pod mirific al copilarie mele. Ploua :(. Petale de trandafir uscate , intinse peste tot , nu mai auzeam clinchetul acela de chitara :(. Priveam apusul....

Copil fiind închideam ochii indiferent în ce loc mă aflam si îmi închipuiam o după-amiaza perfectă într-o zi deosebit de însorită !
Locul ales de imaginatia mea obsedant de bogată, era cât se poate de simplă ca orientare sau ca idee în sine ! Era un pod-mansardă !… continutul însa era mirific. Era totul ca într-o poveste.. o carte cu peripetii în care personajul principal descoperă un loc incredibil…

Închideam ochii si îmi închipuiam ca intru într-un pod larg cu ferestre mari în cele două laturi perpendiculare pe pământ o incăpere imensă prăfuită si arsă de timp în care razele soarelui pătrund prin fiecare orificiu ce se forma între tzigle ! O ploaie de Lumină.. o ploaie de raze de lumină in care se zărea praful ridicat din podeaua de lemn !

Si zambeam fericita .. ma linisteam si ma simteam atat de bogata.. atat de multumita de mine .. de tot ce pot sa-mi inchipui cu ochii inchisi !
Deseori facand acest lucru imi inchipuiam ca scriu despre locul acela.. dar nu am facut-o niciodata.
Apoi am crescut .. m-am maturizat .. nu am mai avut ocazia sa ma visez in locul acela !

Pana ieri cand dupa multi ani.. vazand un personaj intr-un film urmarit in graba mi-am adus aminte de mine in ipostaza respectiva…
Am zambit… am inchis ochii .. m-au napadit toate acele amanunte deosebite.. simteam pana si izul de pod vechi in nari .. si respiram mirosul ca pe ultima gura de oxigen..

Am deschis ochii , m-am privit in oglinda din camera ! Aveam un zambet victorios pe fata … am inchis ochii iar si am stat asa cu mainile intinse o vreme .. pana am vazut si am auzit iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !
Atunci mi-am amintit de niste versuri :x , pe care le-am scirs mai de mult in jurnal . Triste… despre un copil pe care toti il vad pierdut dar el are un suflet imens si le demonstreaza tuturor cum este el inainte sa moara…
Eram curioasa sa vad ce e mai departe. Am dat pagina cu teama dar era o coala alba. A
m atins-o cu degetele razlete si incepura sa apara litere. Scrise frumos caligrafic ca in cartile acelea scrise de cercetatori cu penite si cerneala.
…Viitorul nu-l cunosti… si nici nu-si are rostul o asemenea cunoastere…
…Caci ce e scris e scris… ce va veni … vei gasi…
…Stiind, nu poti schimba nimic. Ci agonie-ti va fi viata…
…Credinta si incredere in lucruri bune de vei avea…
…Fructoasa si-mplinita existenta… vei capata…
…Iar jurnalul ce-l citesti nu e de citit…
…Ci e de trait… Sloave-adanci vei scrie-n el de-n tine tu vei crede…
…Deci cu zambetul pe buze si credinta-n suflet.. du-te si traieste…

Am inchis brusc Jurnalul. Si l-am aruncat in sertar. Se incuie cu zgomotul specific.
M-am ridicat si m-am uitat in sus. Se oprise ploaia… desi inca era intuneric. Mi se plimbau zeci de intrebari prin minte dar fara raspunsuri…
Mi-am spus atunci ca le voi gasi pe parcursul vietii…
M-am trezit zambind si fara sa-mi dau seama … am soptit in linistea diminetii…
“Jurnal De Copil” :D